Feeds:
Articole
Comentarii

Nu ştiu câţi dintre voi ştiu, dar pe blogul Corinei Creţu, un român şi un politician de excepţie, pe care eu l-aş urma în orice decizie pe care ar dori să o ia, deoarece este un om echilibrat, inteligent, intuitiv şi plin de suflet, puteţi găsi articole incitante din realitatea de zi cu zi atât naţională cât şi din U.E.

La un moment dat se vorbea despre o Doamnă Preşedinte a României şi mulţi au zîmbit, mulţi au vociferat, iar cei mai mulţi nu au dat şi nu dau nici măcar o minimă şansă acestei idei, deoarece România nu este încă pregătită să fie condusă şi reprezentată la acest nivel de o femeie şi pentru că România este o ţară în care există încă misoginism şi idei preconcepute la adresa femeii!

Nu spun că aceste realităţi nu sunt adevărate…, eu spun doar că eu, cred în această soluţie deoarece politica nu mai este demult o scenă doar a bărbaţilor. Cred sincer în această soluţie deoarece ştiu că ţara aceasta este reprezentată cu mult bun simţ, echilibru şi frumuseţe de multe femei demne de o astfel de şansă şi ar fi păcat să nu dezvoltăm un echilibru sănătos care poate ar fi cu adevărat ceva incitant şi bun pentru acest popor.

Totuşi, dacă ar fi vreodată să mă întrebe cineva cine este femeia pe care eu o aleg aş spune clar că eu nusunt pusă în situaţia de a alege.
De ce?
Simplu!
Eu nu am o agendă în acest sens…,eu am o singură alegere, iar aceasta ar fi clar Corina Creţu pentru tot ceea ce este ea ca şi politician, om şi român!

Defapt, ca şi român, ca şi femeie, ca şi mamă,  în sufletul meu EA ESTE PREŞEDINTELE MEU, ea este politicianul care mă reprezintă şi care mă poate face să mai cred în frumuseţea şi rezolvarea sinceră din spatele cortinei politice!

Deci, vă invit pe această cale să îi faceţi o vizită pe blog…vă promit că nu veţi fi dezamăgiţi!

Astăzi, Corina ne vorbea despre atitudinea pe care PSD a luat-o cu privire la o emisiune din Franţa unde un umorist,a insultat poporul român, iar eu, pentru prima dată am încercat să fiu imparţială cu mine însămi în răspunsul pe care l-am dat şi m-am pus puţin de ambele părţi ale graniţei.

“Din nefericire,… românii pierd tot mai mult teren în U.E.
Nu este primul caz în care românii sunt denigraţi pe baza unor cazuri izolate, totuşi, eu personal aş fi pentru o lege care să fie mai strictă pentru cei care părăsesc ţara, deoarece sunt destule cazuri de violuri, violenţă, furturi şi cerşit.
Am văzut emisiuni unde existau şatre întregi de romi care îşi stabileau reşedinţa prin parcuri sau prin anumite zone şi mi-a fost ruşine să îi aud vorbind româneşte. Era plin de mizerie, de gunoaie în jurul lor, iar ei spuneau că nu vor să se întoarcă acasă.

Confruntându-se cu astfel de cazuri, U.E. uită de românii formidabili şi de excepţie care nu doar nouă ca şi naţiune ne-au făcut reclamă ci şi lor.

E păcat, dar democraţia, ordinea şi legea într-o ţară nu se consolidează doar din ceea ce a fost bun sau este bun ci trebuie combătut şi ceea ce este rău, iar unele cazuri, fie ele şi izolate ne scot în faţă ca şi popor de hoţi, de cerşetori, de leneşi, de beţivi.

Nu este corect, dar este o rană pe care legislaţia română trebuie să o verifice şi să o vindece. dacă nu se poate de tot, măcar să încerce să nu o lase să se cangreneze.

Ca şi român căruia îi pasă de această ţară pentru că o iubesc şi îi iubesc oamenii de valoare sunt frustrată şi indignată de cât de repede se uită oamenii frumoşi, românii frumoşi, dar în acelaşi timp sunt realistă şi poate, ca şi străin care trăiesc într-o lume civilizată şi pe mine m-ar indigna să văd peste tot în jur cerşetori români, hoţi români şi violatori români!”

Continui acest răspuns şi adaug:

Ca şi român mă doare nespus imaginea noastră peste graniţă, mai ales pentru că sunt români care nu merită această imagine şi care luptă în fiecare zi pentru o imagine frumoasă şi de excepţie a lor ca persoană şi a românilor ca şi naţiune!

Ca şi român mă doare această imagine deoarece eu îmi iubesc ţara necondiţionat, îmi iubesc românii şi sunt printre persoanele care luptă în fiecare zi cu tot felul de concepţii pentru a rămâne un om integru şi respectabil, un om de şi cu verticalitate!

Ca şi român mă doare, deoarece nu aceasta este imaginea pe care noi ar trebui să o lăsăm ca şi moştenire copiilor şi nepoţilor noştri! Nu avem acest drept şi nici nu putem să ne luăm dreptul de a le lăsa ca şi moştenire o ţară fără şanse egale sau măcar de bun simţ în U.E. şi în lume!

Credeţi că greşesc simţind şi gândid astfel?

ne naştem sub o stea doar a noastră
( aşa se spune )
viaţa ne şopteşte la ureche câte galaxii vom străbate,
iar ea străluceşte mereu să o vedem
uneori clipeşte repetat şi umed
viaţa se acoperă de o ceaţă groasă din care picură
răvaşe din praf de stea
iubirile ne stau tot în stele
ele se nasc, trăiesc şi mor odată cu noi
poartă în ele suflete
şi atunci mă întreb:
“ce importanţă are câte femei ai iubit cu trupul
când sufletul tău trăieşte în steaua mea
polară,
iar nouă ne rămân toate eternităţile universului?”
oriunde vei fi,
eu îţi voi fi
între noi nu există nimic decât stele

taci, dar eu te simt cum mă priveşti peste umărul sufletului
îţi aud până şi zâmbetul
când zâmbeşti în mine se scutură toţi clopoţeii de rouă
şi inima îmi tremură
ca o placă de pick-up

tăcerile tale sunt cele mai minunate scrisori de iubire,
iar eu le strâng în mine
ca într-o cutiuţă poştală în care aş putea aduna toată lumea
prin tine

când mă privesc în oglindă te zăresc cum mă iubeşti prin ochii mei
şi străluceşti
eşti mereu aici, ascuns în făptura mea, iar eu te recunosc prin
fiecare gest
al mâinilor mele,
al buzelor,
al tremurului,
al vocii
nu înţelegi?

eu nu trăiesc niciodată suspendată între două lumi chiar dacă
graniţa aşa arată
nu iubesc cu rosturi
iubirea mea nu se divide, nu se împarte
şi niciodată nu dă rest şi virgule
pentru că nu e număr par,
nu e număr impar,
nu cunoaşte matematică sentimentală
şi nici geometrie cu triunghiuri
e doar iubire…

nu contează dacă într-o zi impară o altă femeie
îţi va pune sacoul pe umeri
nu sunt eu aceea
eu nu număr!
iubirea mea nu se îndoieşte
iubirea mea nu dă rest şi virgule
e doar iubire…

nu înţelegi?
eu te recunosc prin
fiecare gest
al mâinilor mele,
al buzelor,
al tremurului,
al vocii
când mă privesc în oglindă te zăresc
cum locuieşti în mine ca într-o linişte fără valuri!

 (Sursa foto: internet)

la o aruncătură de douăzecişiuna de zile
de tine,
viaţa se pregătea să spună
o poveste

fără

“a fost odată ca niciodată”
ci doar…

“va fi odată ca niciodată
un om frumos,

pe ai cărui umeri puternici şi drepţi
vor locui oameni,
iar el îi va duce peste tot cu el
fără să se scuture de ei,
fără să obosească,
fără să se plângă

va avea pasul calm şi apăsat
de gânduri,
iar atunci în el se va naşte tăcerea
care doar el ştie să o facă să vorbească
în clipele în care şosele fug,
imaginile se opresc şi fac loc viselor
iar el rămâne mai statornic decât nicicând
lumilor născute între tâmplele lui

va iubi ascunzând draga lui într-o scoică
pe care o va pune mereu
la urechea sufletului
să-i şoptească mările şi zările ce li se întind,
în timp ce însuşi timpul
devine mic – o lacrimă într-un căuş de palmă
obosită de bărbat,
mângâind un creştet de bărbat mai mic
ce-i va creşte
şi pentru care vrea să îmblânzească măcar o parte
din viaţă să i-o dea
ca şi primă aripă aceloraşi
umeri drepţi”

în ziua aceea,
cerul a înmugurit pentru o-ntâia oară cu fluturi senini,
norii se revărsau peste cupa răsăritului
asemeni unui curcubeu de adieri,
florile de cireş clipeau din genele lungi între petale
de zâmbet

şi aşa,
s-a născut primul cer de emoţii
într-o zi de april,
când viaţa s-a vrut a fi absolut obişnuită,
dar nu a reuşit
şi-a devenit una de excepţie

……..

Aprilie era luna în care nu se întâmpla nimic deosebit. Nu am reuşit niciodată să văd primăvara în aprilie. Nici ploaia. Existau atâtea luni pline de emoţii şi tristeţi, încât aprilie uita să clipească într-atât încât să o aud.

Până într-o zi, când aprilie a clipit cu toată frumuseţea florilor ei de cireş, a seninului şi a frumuseţii de a avea în preajma mea o persoană atât de deosebită ca şi tine…, iar pentru asta ÎŢI MULŢUMESC!

Atunci i-am auzit pentru prima dată povestea. Zâmbesc. Îmi amintesc că ai rămas cu statornicie şi gingăşie fără să aştepţi nimic în schimb decât ceea ce ţi s-a oferit. Am făcut slalom frumos prima dată şi am crezut că
oamenii pot fi ocoliţi, dar la cotitura vieţii ai bătut din nou la uşă şi am învăţat că încrederea şi prietenia se acceptă cu un zâmbet şi fără limite. Şi pentru această lecţie de bunătate  şi frumuseţe sufletească ÎŢI MULŢUMESC!

Am spus odată că este foarte greu să le scrii celor pe care îi iubeşti şi aşa este. Simt că fiecare cuvânt este sărac, dar toate vor să exprime atât de multe încât pur şi simplu…rămân tăcute şi amuţite.

Vreau doar să ştii că eşti omul, prietenul pe care am să-l urmez mereu, fără nici o ezitare până la capătul capătului, acolo unde ne mai rămâne doar amintirea, surâsul şi binecuvântarea unei zile fericite!

Să fi sănătos, să ţi se împlinească toate necuvintele şi nerostirile, să ai parte de multe clipe fericite alături de cei dragi şi de Micuţul Om, care va deveni într-o zi bărbatul ce cu siguranţă te va duce cel mai frumos mai departe :) .

Îţi doresc ca toate visele sufletului tău să ţi se împlinească, iar viaţa să nu îţi lase nici un gând neterminat!

La Mulţi Ani, Dumi!


era într-o noapte de vară
noaptea aceea când scoţi sufletul din tine
şi-l pui alături la taclale,
iar el acceptă ştiind că oricum tăcerea
va fi primul şi ultimul cuvânt

ce aş putea eu să-i spun sufletului, iar el să nu ştie?
poate aş putea să-i descriu înfiorarea
pe care pielea o simte
la o adiere,
la o privire,
la gândul că mi te plimbi pe şira spinării

poate aş putea să-l învăţ să guste vată de zahăr
făcută din norii de ploaie
de deasupra privirii
şi să construiască dintr-un puzzle de viaţă
curcubee ştirbite?!

el surâde şi tace. ia o înghiţitură din mine
şi mă serveşte la Dumnezeu alături de un cubuleţ de pâine
apoi pleacă,
iar noaptea aceea a început să plouă cu îngeri

erau peste tot. am cules şi eu câţiva şi i-am pus în fereastră
ca pe o floare de “nu uita”
şi uneori, când îmi scot sufletul la taclale în nopţi de vară
fără cuvinte,
ei se aşează peste noapte şi strălucesc
arătându-mi mereu nordul din puterile mele

Uneori, viaţa ne pune în faţa celor mai grele alegeri şi cele mai grele încercări. Probabil este necesar pentru a ne redescoperi, pentru a ne dovedi nouă înşine că putem şi suntem capabili de multe fapte de care nici măcar nu am fi crezut că le vom putea realiza.
Probabil, unele sunt consecinţele directe ale unor alte alegeri din viaţa noastră sau a felului în care noi am socotit cândva să ne gestionăm faptele prin prisma personalităţii noastre.
Uneori îmi spun că în viaţă este bine să fi sincer, corect şi să dovedeşti omenie, dar de cele mai multe ori mi-am dat seama că exact acestea m-au adus unde sunt.

Nu pot să nu constat însă că sunt în mijlocul unui abis întunecat care mă strânge de inimă, de gât şi mă înfăşoară până nu mă mai simt.
Nimeni în jur să îmi întindă o mână, o vorbă caldă, un surâs măcar…DUMNEZEULE…nu simt decât căldura puiului meu şi nu văd alt far decât strălucirea din ochii ei care îmi spune că mama e cea care până la un moment dat trebuie să o ducă de mână, să îi prezinte viaţa, să o înveţe să treacă peste hopuri, iar apoi să o lase să o parcurgă fără sprijinul ei direct.
Bineînţeles că mâna va fi mereu acolo, că o va ţine ca un fir nevăzut, că o va ridica, dar din păcate nu avem dreptul să facem noi tot pentru puii noştri ci să îi înzestrăm cu încredere în ei şi înţelepciune.

Toate acestea şi faţa ei micuţă şi angelică adormită lângă mine îmi spun că nu am dreptul să eşuez lamentabil şi că trebuie cu orice preţ să mă ridic, dar din păcate în viaţă sunt momente în care toate drumurile sunt înfundate. Atunci mă trezesc în mijlocul propriului coşmar şi pun mâna pe gură şi apăs tare…cât pot de tare ca să nu mă audă nimeni. Lacrimile nu se aud spre marea mea fericire. Capul îmi vâjâie, inima uneori bate aritmic şi mă face să mă sufoc sau să amorţesc, dar nimeni din cei care îmi sunt în preajmă nu mă întreabă nimic.

Viaţa mea e o tăcere! Cred că toţi au semnat un contract tacit când m-au născut…să mă nască şi să mă tacă. Să mă vorbească doar când trebuia să fac cum ar fi trebuit sau cum s-a dorit şi apoi…să mă tacă. Eu nu am existat niciodată. Nu ştiu alţii cum se simt, dar eu ca şi copil mă simt al naibii de greu şi paralizat când realizez că nu am apraţinut niciodată unui piept. Lumea mă tace în continuare ca pe o mare ruşine, ca pe un mare regret. Sunt între atâtea persoane aici…, dar nimănui nu îi pasă cum mă simt eu între atât de multe ciocane şi nicovale. Cred că într-o zi voi fi asemeni unei vaze de cristal spartă. Se va auzi preţ de câteva secunde ţipătul cioburilor, iar apoi…voi deveni tăcere pentru totdeauna.

Gândurile s-au liniştit. Nu se mai izbesc de tâmple. Tâmplele tac acum şi ele. Nu mai pulsează gata să se spargă. Aud doar respiraţia fetiţei mele şi simt mânuţa care mă atinge. Lumea mea a căpătat contur. Acum restul lumii poate să tacă. Eu oricum am ales cine să mă strige, cine să mă zâmbească, cine să mă audă, cine să mă tacă frumos.

Viaţa mea a fost o mare durere şi tristeţe şi va mai fi o vreme, deoarece viaţa mea acum trebuia pavată cu bani şi nu cu bune intenţii…!
Sper doar să îmi găsesc de muncă într-o zi, să pot să plec din casa asta unde totul se rezumă la “sacrificii, bani, ce ai făcut şi ce nu ai făcut, tâmpit, doar cum vreau eu, eu ştiu, etc”…şi să mi-o construiesc pe a mea cu geam care mereu dă înspre senin şi inimă, unde nu există pumn în masă ci puterea de a alege şi a fi tu însuţi!

Nu mă doare atât de mult neputinţa precum singurătatea în mijlocul propriei familii, care te abandonează încet, încet pentru că nu ai fost, nu eşti şi nu vei putea fi niciodată prelungirea unor vise care nu îţi aparţin!!!

http://webcam.focsani.ilive.ro

Pentru cei care vor să vadă de ce îmi este mie dor de Focşani…
Pentru cei care se întreb ce văd eu la Focşani…

Pentru mine şi toate dorurile mele…de acasă, de locul acela unde sufletul meu s-a simţit pe deplin..acasă!

La Dan Braşov, veţi găsi un articol plin de substanţă şi atitudine. Vă direcţionez către el, deoarece şi el este vrâncean şi îşi reprezintă  zonadeosebit de frumos!

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.